| Deuteronomul 1:1 | Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustie, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab. |
| Deuteronomul 1:2 | (De la Horeb până la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile). |
| Deuteronomul 1:3 | În al patruzecilea an, în luna unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună. |
| Deuteronomul 1:4 | Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei. |
| Deuteronomul 1:5 | Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta şi a zis: |
| Deuteronomul 1:6 | Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: "Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta. |
| Deuteronomul 1:7 | Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă la muntele Amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miază-zi, pe ţărmul mării, în ţara Canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat. |
| Deuteronomul 1:8 | Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei." |
| Deuteronomul 1:9 | În vremea aceea, v-am spus: "Eu nu vă pot purta singur. |
| Deuteronomul 1:10 | Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. |
| Deuteronomul 1:11 | Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atât, şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! |
| Deuteronomul 1:12 | Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre? |
| Deuteronomul 1:13 | Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi-i voi pune în fruntea voastră." |
| Deuteronomul 1:14 | Voi mi-aţi răspuns, şi aţi zis: "Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun." |
| Deuteronomul 1:15 | Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre. |
| Deuteronomul 1:16 | Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: "Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. |
| Deuteronomul 1:17 | Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud." |
| Deuteronomul 1:18 | Aşa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut. |
| Deuteronomul 1:19 | Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut-o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea. |
| Deuteronomul 1:20 | Şi eu v-am zis: "Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru. |
| Deuteronomul 1:21 | Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimânta." |
| Deuteronomul 1:22 | Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: "Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge." |
| Deuteronomul 1:23 | Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie. |
| Deuteronomul 1:24 | Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns până la valea Eşcol, şi au iscodit ţara. |
| Deuteronomul 1:25 | Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: "Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru." |
| Deuteronomul 1:26 | Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru. |
| Deuteronomul 1:27 | Aţi cârtit în corturile voastre, şi aţi zis: "Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile Amoriţilor şi să ne nimicească. |
| Deuteronomul 1:28 | Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicând: "Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac." |
| Deuteronomul 1:29 | Eu v-am zis: "Nu vă spăimântaţi, şi nu vă fie frică de ei. |
| Deuteronomul 1:30 | Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt. |
| Deuteronomul 1:31 | Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta." |
| Deuteronomul 1:32 | Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru, |
| Deuteronomul 1:33 | care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor. |
| Deuteronomul 1:34 | Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat, şi a jurat, zicând: |
| Deuteronomul 1:35 | "Nici unul din bărbaţii care fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri, |
| Deuteronomul 1:36 | afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului." |
| Deuteronomul 1:37 | Domnul S-a mâniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: "Nici tu nu vei intra în ea. |
| Deuteronomul 1:38 | Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia. |
| Deuteronomul 1:39 | Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: "Vor fi de jaf!" şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpâni. |
| Deuteronomul 1:40 | Dar voi, întoarceţi-vă înapoi, şi plecaţi în pustie, înspre marea Roşie." |
| Deuteronomul 1:41 | Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: "Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru." Şi v-aţi încins fiecare armele, şi v-aţi încumetat să vă suiţi pe munte. |
| Deuteronomul 1:42 | Domnul mi-a zis: "Spune-le: "Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri." |
| Deuteronomul 1:43 | Eu v-am spus, dar n-aţi ascultat; ci v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v-aţi suit semeţi pe munte. |
| Deuteronomul 1:44 | Atunci Amoriţii, care locuiesc pe muntele acesta, v-au ieşit înainte, şi v-au urmărit ca albinele; v-au bătut din Seir, până la Horma. |
| Deuteronomul 1:45 | La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului; dar Domnul nu v-a ascultat glasul, şi n-a luat aminte la voi. |
| Deuteronomul 1:46 | Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme. |
| Deuteronomul 2:1 | Ne-am întors, şi am plecat în pustie, pe drumul care duce la marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme munte Seir. |
| Deuteronomul 2:2 | Domnul mi-a zis: |
| Deuteronomul 2:3 | "Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte. |
| Deuteronomul 2:4 | Dă următoarea poruncă poporului: "Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine. |
| Deuteronomul 2:5 | Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă deloc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau. |
| Deuteronomul 2:6 | Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mânca, şi să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, chiar şi apa pe care o veţi bea. |
| Deuteronomul 2:7 | Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n-ai dus lipsă de nimic." |
| Deuteronomul 2:8 | Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustia Moabului. |
| Deuteronomul 2:9 | Domnul mi-a zis: "Nu face război cu Moab, şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: "Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot. |
| Deuteronomul 2:10 | (Mai înainte aici locuiau Emimii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. |
| Deuteronomul 2:11 | Ei treceau drept Refaimiţi, ca şi Anachimii; dar Moabiţii îi numeau Emimi. |
| Deuteronomul 2:12 | Seir era locuit altă dată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s-au aşezat în ţara pe care o stăpâneşte şi pe care i-a dat-o Domnul.) |
| Deuteronomul 2:13 | Acum sculaţi-vă şi treceţi pârâul Zered." Am trecut pârâul Zered. |
| Deuteronomul 2:14 | Vremea cât au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul. |
| Deuteronomul 2:15 | Mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până ce au pierit. |
| Deuteronomul 2:16 | După ce au pierit toţi bărbaţii de război, murind în mijlocul poporului, |
| Deuteronomul 2:17 | Domnul mi-a vorbit şi a zis: |
| Deuteronomul 2:18 | "Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, |
| Deuteronomul 2:19 | şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei, şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot. |
| Deuteronomul 2:20 | Ţara aceasta trecea de asemenea ca o ţară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiţii; şi Amoniţii îi numeau Zamzumimi: |
| Deuteronomul 2:21 | un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor. |
| Deuteronomul 2:22 | (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau care locuiesc în Seir, când a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, până în ziua de azi. |
| Deuteronomul 2:23 | De asemenea, Aviţii, care locuiau în sate până la Gaza, au fost nimiciţi de Caftoriţi, ieşiţi din Caftor, care s-au aşezat în locul lor.) |
| Deuteronomul 2:24 | Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pârâul Arnon. Iată, îţi dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el! |
| Deuteronomul 2:25 | De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer; şi, la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine." |
| Deuteronomul 2:26 | Din pustia Chedemot, am trimis soli la Sihon, împăratul Hesbonului, cu vorbe de pace. Am trimis să-i spună: |
| Deuteronomul 2:27 | "Lasă-mă să trec prin ţara ta; voi ţine drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta nici la stânga. |
| Deuteronomul 2:28 | Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mânca, şi să-mi dai cu preţ de argint apa de care o voi bea; nu voi face altceva decât să trec cu piciorul, - |
| Deuteronomul 2:29 | lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau care locuiesc în Seir, şi Moabiţii care locuiesc în Ar - îngăduieşte-mi şi tu lucrul acesta, până voi trece Iordanul ca să intru în ţara pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru." |
| Deuteronomul 2:30 | Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat, şi i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale, cum vezi azi. |
| Deuteronomul 2:31 | Domnul mi-a zis: "Vezi, acum încep să-ţi dau pe Sihon şi ţara lui; începe şi tu dar să-i iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti." |
| Deuteronomul 2:32 | Sihon ne-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră, la Iahaţ. |
| Deuteronomul 2:33 | Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mâini, şi l-am bătut, pe el, şi pe fiii lui, şi pe tot poporul lui. |
| Deuteronomul 2:34 | I-am luat atunci toate cetăţile, şi le-am nimicit cu desăvârşire: bărbaţi, femei şi prunci i-am nimicit cu desăvârşire, şi n-am lăsat să scape nici unul măcar. |
| Deuteronomul 2:35 | Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum şi prada din cetăţile pe care le luaserăm. |
| Deuteronomul 2:36 | De la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în vale, până la Galaad, n-a fost nici o cetate prea tare pentru noi: Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe toate în mână. |
| Deuteronomul 2:37 | Dar de ţara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pârâului Iaboc, de cetăţile de la munte, şi de toate locurile pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, să le loveşti. |
| Deuteronomul 3:1 | Ne-am întors, şi ne-am suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, ne-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Edrei. |
| Deuteronomul 3:2 | Domnul mi-a zis: "Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui, şi ţara lui; să te porţi cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon." |
| Deuteronomul 3:3 | Şi Domnul, Dumnezeul nostru, a mai dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, cu tot poporul lui; l-am bătut şi n-am lăsat să scape nici unul din oamenii lui. |
| Deuteronomul 3:4 | I-am luat atunci toate cetăţile, şi n-a fost una care să nu cadă în stăpânirea noastră: şaizeci de cetăţi, tot ţinutul Argob, împărăţia lui Og din Basan. |
| Deuteronomul 3:5 | Toate cetăţile acestea erau întărite, cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare, afară de cetăţile fără ziduri care erau foarte multe la număr. |
| Deuteronomul 3:6 | Lo-am nimicit cu desăvârşire, cum făcusem cu Sihon, împăratul Hesbonului; am nimicit cu desăvârşire toate cetăţile împreună cu bărbaţii, femeile şi pruncii. |
| Deuteronomul 3:7 | Iar toate vitele şi prada din cetăţi le-am luat pentru noi. |
| Deuteronomul 3:8 | Astfel în vremea aceea am cucerit de la cei doi împăraţi ai Amoriţilor ţara de dincoace de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon, |
| Deuteronomul 3:9 | (Sidoniţii zic Hermonului Sirion, şi Amoriţii îl numesc Senir), |
| Deuteronomul 3:10 | toate cetăţile din câmpie, tot Galaadul şi tot Basanul până la Salca şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og în Basan. |
| Deuteronomul 3:11 | (Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul Refaimiţilor. Patul lui, un pat de fier, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coţi, şi lăţimea de patru coţi, după cotul unui om.) |
| Deuteronomul 3:12 | Atunci am luat în stăpânire ţara aceasta. Am dat Rubeniţilor şi Gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad cu cetăţile lui. |
| Deuteronomul 3:13 | Am dat la jumătate din seminţia lui Manase ce mai rămânea din Galaad şi toată împărăţia lui Og din Basan: tot ţinutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de ţara Refaimiţilor. |
| Deuteronomul 3:14 | Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argob până la hotarul Gheşuriţilor şi Maacatiţilor, şi a pus numele lui târgurilor Basanului, numite şi azi târgurile lui Iair. |
| Deuteronomul 3:15 | Am dat Galaadul lui Machir. |
| Deuteronomul 3:16 | Rubeniţilor şi Gadiţilor le-am dat o parte din Galaad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc slujeşte ca hotar, şi până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon; |
| Deuteronomul 3:17 | le-am mai dat câmpia, mărginită de Iordan, de la Chineret până la marea câmpiei, Marea Sărată, la picioarele muntelui Pisga spre răsărit. |
| Deuteronomul 3:18 | În vremea aceea, v-am dat porunca aceasta: "Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă în mână ţara aceasta ca s-o stăpâniţi. Voi toţi, cei buni de luptă, să mergeţi înarmaţi înaintea copiilor lui Israel. |
| Deuteronomul 3:19 | Numai femeile voastre, pruncii şi vitele voastre - ştiu că aveţi multe vite - să rămână în cetăţile pe care vi le-am dat, |
| Deuteronomul 3:20 | până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, dincolo de Iordan. După aceea vă veţi întoarce fiecare în moştenirea pe care v-am dat-o. |
| Deuteronomul 3:21 | În vremea aceea, am poruncit lui Iosua, şi i-am zis: "Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, acestor doi împăraţi: aşa va face Domnul tuturor împărăţiilor împotriva cărora vei merge. |
| Deuteronomul 3:22 | Nu te teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El însuşi pentru voi." |
| Deuteronomul 3:23 | În vremea aceea, m-am rugat Domnului, şi am zis: |
| Deuteronomul 3:24 | "Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mâna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer şi pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta? |
| Deuteronomul 3:25 | Lasă-mă, Te rog, să trec, şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!" |
| Deuteronomul 3:26 | Dar Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: "Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. |
| Deuteronomul 3:27 | Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miază noapte, spre miază zi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta. |
| Deuteronomul 3:28 | Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l, şi îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea." |
| Deuteronomul 3:29 | Şi am rămas astfel în vale, în dreptul Bet-Peorului. |
| Deuteronomul 4:1 | Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi, şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. |
| Deuteronomul 4:2 | Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu. |
| Deuteronomul 4:3 | Aţi văzut cu ochii voştri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor: Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău pe toţi aceia care se duseseră după Baal-Peor. |
| Deuteronomul 4:4 | Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi. |
| Deuteronomul 4:5 | Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 4:6 | Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: "Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!" |
| Deuteronomul 4:7 | Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? |
| Deuteronomul 4:8 | Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? |
| Deuteronomul 4:9 | Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi. |
| Deuteronomul 4:10 | Adu-ţi aminte de ziua când te-ai înfăţişat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: "Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească." |
| Deuteronomul 4:11 | Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă. |
| Deuteronomul 4:12 | Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas. |
| Deuteronomul 4:13 | El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră. |
| Deuteronomul 4:14 | În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 4:15 | Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, |
| Deuteronomul 4:16 | ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, |
| Deuteronomul 4:17 | sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, |
| Deuteronomul 4:18 | sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului. |
| Deuteronomul 4:19 | Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg. |
| Deuteronomul 4:20 | Dar pe voi, Domnul v-a luat, şi v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca să-I fiţi un popor pus de o parte, cum sunteţi azi. |
| Deuteronomul 4:21 | Şi Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră: şi a jurat că eu să nu trec Iordanul, şi să nu intru în ţara aceea bună pe care ţi-o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 4:22 | Eu voi muri deci în ţara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul; dar voi îl veţi trece, şi veţi stăpâni ţara aceea bună. |
| Deuteronomul 4:23 | Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care ţi-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, s-o faci. |
| Deuteronomul 4:24 | Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. |
| Deuteronomul 4:25 | Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi, - |
| Deuteronomul 4:26 | iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul, - că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan, şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot. |
| Deuteronomul 4:27 | Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul. |
| Deuteronomul 4:28 | Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâini omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroase. |
| Deuteronomul 4:29 | Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău. |
| Deuteronomul 4:30 | Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui; |
| Deuteronomul 4:31 | căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi. |
| Deuteronomul 4:32 | Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ, şi cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare aşa de mare, şi s-a auzit vreodată aşa ceva? |
| Deuteronomul 4:33 | A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? |
| Deuteronomul 4:34 | A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi sub ochii voştri? |
| Deuteronomul 4:35 | Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. |
| Deuteronomul 4:36 | Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe; şi, pe pământ, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. |
| Deuteronomul 4:37 | El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales sămânţa lor după ei; El însuşi te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare. |
| Deuteronomul 4:38 | El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr şi mai tari decât tine, ca să te ducă în ţara lor, şi să ţi-o dea în stăpânire, cum vezi azi. |
| Deuteronomul 4:39 | Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. |
| Deuteronomul 4:40 | Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, pe vecie." |
| Deuteronomul 4:41 | Atunci Moise a ales trei cetăţi dincoace de Iordan, la răsărit, |
| Deuteronomul 4:42 | pentru ca să slujească de scăpare ucigaşului care ar fi omorât fără voie pe aproapele lui, fără să-i fi fost vrăjmaş mai dinainte, şi să-şi poată scăpa astfel viaţa, fugind într-una din aceste cetăţi. |
| Deuteronomul 4:43 | Aceste cetăţi erau: Beţer, în pustie, în câmpie, la Rubeniţi; Ramot, în Galaad, la Gadiţi, şi Golan, în Basan, la Manasiţi. |
| Deuteronomul 4:44 | Aceasta este legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel. |
| Deuteronomul 4:45 | Iată învăţăturile, legile şi poruncile pe care le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieşirea lor din Egipt. |
| Deuteronomul 4:46 | Aceasta era dincoace de Iordan, în vale, faţă în faţă cu Bet-Peor, în ţara lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi care a fost bătut de Moise şi copiii lui Israel, după ieşirea lor din Egipt. |
| Deuteronomul 4:47 | Ei au pus mâna pe ţara lui şi pe ţara lui Og, împăratul Basanului. Aceşti doi împăraţi ai Amoriţilor erau dincoace de Iordan, la răsărit. |
| Deuteronomul 4:48 | Ţinutul lor se întindea de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, până la muntele Sionului care este Hermonul, |
| Deuteronomul 4:49 | şi cuprindea toată câmpia de dincoace de Iordan, la răsărit, până la marea câmpiei, sub poalele muntelui Pisga. |
| Deuteronomul 5:1 | Moise a chemat pe tot Israelul, şi i-a zis: "Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le, şi împliniţi-le cu scumpătate. |
| Deuteronomul 5:2 | Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb. |
| Deuteronomul 5:3 | Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici. |
| Deuteronomul 5:4 | Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului. |
| Deuteronomul 5:5 | Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc, şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis: |
| Deuteronomul 5:6 | "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei. |
| Deuteronomul 5:7 | Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine. |
| Deuteronomul 5:8 | Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în ape sub pământ. |
| Deuteronomul 5:9 | Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; |
| Deuteronomul 5:10 | şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. |
| Deuteronomul 5:11 | Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. |
| Deuteronomul 5:12 | Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 5:13 | Şase zile să lucrezi, şi să-ţi faci toate treburile. |
| Deuteronomul 5:14 | Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. |
| Deuteronomul 5:15 | Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă. |
| Deuteronomul 5:16 | Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 5:17 | Să nu ucizi. |
| Deuteronomul 5:18 | Să nu preacurveşti. |
| Deuteronomul 5:19 | Să nu furi. |
| Deuteronomul 5:20 | Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. |
| Deuteronomul 5:21 | Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău." |
| Deuteronomul 5:22 | Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră, şi mi le-a dat. |
| Deuteronomul 5:23 | Când aţi auzit glasul acela din mijlocul întunericului, şi pe când tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri s-au apropiat toţi de mine, |
| Deuteronomul 5:24 | şi aţi zis: "Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au rămas vii. |
| Deuteronomul 5:25 | Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri. |
| Deuteronomul 5:26 | Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu? |
| Deuteronomul 5:27 | Apropie-te mai bine, tu, şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta, şi vom face." |
| Deuteronomul 5:28 | Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus. Şi Domnul mi-a zis: "Am auzit cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine. |
| Deuteronomul 5:29 | O! de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor! |
| Deuteronomul 5:30 | Du-te de spune-le: "Întoarceţi-vă în corturile voastre." |
| Deuteronomul 5:31 | Dar tu, rămâi aici cu Mine, şi-ţi voi spune toate poruncile, legile şi rânduielile, pe care să-i înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau în stăpânire." |
| Deuteronomul 5:32 | Luaţi seama dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga. |
| Deuteronomul 5:33 | Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi, şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 6:1 | Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire; |
| Deuteronomul 6:2 | ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau, şi să ai zile multe. |
| Deuteronomul 6:3 | Ascultă-le dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi, când ţi-a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere. |
| Deuteronomul 6:4 | Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. |
| Deuteronomul 6:5 | Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. |
| Deuteronomul 6:6 | Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. |
| Deuteronomul 6:7 | Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. |
| Deuteronomul 6:8 | Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. |
| Deuteronomul 6:9 | Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale. |
| Deuteronomul 6:10 | Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi-o va da. Vei stăpâni cetăţi mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit, |
| Deuteronomul 6:11 | case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca şi te vei sătura, |
| Deuteronomul 6:12 | vezi să nu uiţi pe Domnul, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. |
| Deuteronomul 6:13 | Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri. |
| Deuteronomul 6:14 | Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru; |
| Deuteronomul 6:15 | căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul, Dumnezeul tău, S-ar aprinde de mânie împotriva ta, şi te-ar nimici de pe faţa pământului. |
| Deuteronomul 6:16 | Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa. |
| Deuteronomul 6:17 | Ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, poruncile Lui şi legile lui pe care vi le-a dat. |
| Deuteronomul 6:18 | Să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnului, ca să fii fericit, şi să intri în stăpânirea ţării aceleia bune, pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, |
| Deuteronomul 6:19 | după ce va izgoni pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, cum a spus Domnul. |
| Deuteronomul 6:20 | Când fiul tău te va întreba într-o zi: "Ce înseamnă învăţăturile acestea, legile acestea şi poruncile acestea, pe care vi le-a dat Domnul, Dumnezeul nostru?" |
| Deuteronomul 6:21 | să răspunzi fiului tău: "Noi eram robi ai lui Faraon în Egipt, şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui cea puternică. |
| Deuteronomul 6:22 | Domnul a făcut, sub ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon şi împotriva întregii lui case; |
| Deuteronomul 6:23 | şi ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne-o va da. |
| Deuteronomul 6:24 | Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiţi, şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi. |
| Deuteronomul 6:25 | Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El." |
| Deuteronomul 7:1 | Când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Canaaniţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine; |
| Deuteronomul 7:2 | când Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mâini, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele, şi să n-ai milă de ele. |
| Deuteronomul 7:3 | Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; |
| Deuteronomul 7:4 | căci ar abate de la Mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată. |
| Deuteronomul 7:5 | Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite. |
| Deuteronomul 7:6 | Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. |
| Deuteronomul 7:7 | Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. |
| Deuteronomul 7:8 | Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon, împăratul Egiptului. |
| Deuteronomul 7:9 | Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. |
| Deuteronomul 7:10 | Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i pierde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată. |
| Deuteronomul 7:11 | De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi, şi împlineşte-le. |
| Deuteronomul 7:12 | Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi. |
| Deuteronomul 7:13 | El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. |
| Deuteronomul 7:14 | Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. |
| Deuteronomul 7:15 | Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite nici una din acele molime rele din Egipt pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc. |
| Deuteronomul 7:16 | Să nimiceşti toate popoarele pe care ţi le va da în mână Domnul, Dumnezeul tău; să n-arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. |
| Deuteronomul 7:17 | Poate că vei zice în inima ta: "Neamurile acestea sunt mai mari la număr decât mine; cum voi putea să le izgonesc?" |
| Deuteronomul 7:18 | Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi întregului Egipt; |
| Deuteronomul 7:19 | adu-ţi aminte de marile încercări pe care ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mâna tare şi de braţul întins, cu care te-a scos Domnul, Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de care te temi. |
| Deuteronomul 7:20 | Domnul, Dumnezeul tău, va trimite chiar şi viespii bondăreşti împotriva lor până la deplina nimicire a celor ce vor scăpa şi se vor ascunde de tine. |
| Deuteronomul 7:21 | Să nu te înspăimânţi de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare şi înfricoşat. |
| Deuteronomul 7:22 | Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta. |
| Deuteronomul 7:23 | Dar Domnul, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite. |
| Deuteronomul 7:24 | Pe împăraţii lor îi va da în mâinile tale, şi le vei şterge numele de sub ceruri; nici unul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici. |
| Deuteronomul 7:25 | Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 7:26 | Să nu aduci nici un lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el "să-ţi fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat. |
| Deuteronomul 8:1 | Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi, şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri. |
| Deuteronomul 8:2 | Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. |
| Deuteronomul 8:3 | Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul. |
| Deuteronomul 8:4 | Haina nu ţi s-a învechit pe tine, şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani. |
| Deuteronomul 8:5 | Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui. |
| Deuteronomul 8:6 | Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El. |
| Deuteronomul 8:7 | Căci Domnul, Dumnezeul tău, are să te ducă într-o ţară bună, ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi; |
| Deuteronomul 8:8 | ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere; |
| Deuteronomul 8:9 | ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei pietre sunt de fier, şi din ai cărei munţi vei scoate aramă. |
| Deuteronomul 8:10 | Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o. |
| Deuteronomul 8:11 | Vezi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui, pe care ţi le dau azi. |
| Deuteronomul 8:12 | Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, |
| Deuteronomul 8:13 | când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai, |
| Deuteronomul 8:14 | ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei; |
| Deuteronomul 8:15 | care te-a dus în acea pustie mare şi grozavă, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţâşnească apă din stânca cea mai tare, |
| Deuteronomul 8:16 | şi care ţi-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi. |
| Deuteronomul 8:17 | Vezi să nu zici în inima ta: "Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii." |
| Deuteronomul 8:18 | Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi, ca să întărească legământul încheiat cu părinţii voştri prin jurământ, cum face astăzi. |
| Deuteronomul 8:19 | Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău, şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât azi că veţi pieri. |
| Deuteronomul 8:20 | Veţi pieri ca şi neamurile pe care le-a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentru că nu veţi asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru. |
| Deuteronomul 9:1 | Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari şi întărite până la cer, |
| Deuteronomul 9:2 | pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoşti şi despre care ai auzit zicându-se: "Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!" |
| Deuteronomul 9:3 | Să ştii azi că Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei pierde curând, cum ţi-a spus Domnul. |
| Deuteronomul 9:4 | Când îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: "Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea ţării acesteia." Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta. |
| Deuteronomul 9:5 | Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. |
| Deuteronomul 9:6 | Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s-o stăpâneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţânat. |
| Deuteronomul 9:7 | Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţâţat mânia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiţi împotriva Domnului aţi fost! |
| Deuteronomul 9:8 | La Horeb, atâta aţi aţâţat mânia Domnului, încât Domnul S-a mâniat pe voi şi voia să vă nimicească. |
| Deuteronomul 9:9 | Când m-am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc pâine şi fără să beau apă; |
| Deuteronomul 9:10 | şi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi cuprinzând toate cuvintele pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua când tot poporul era adunat. |
| Deuteronomul 9:11 | După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului. |
| Deuteronomul 9:12 | Domnul mi-a zis atunci: "Scoală-te şi pogoară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat. S-au abătut curând de la calea pe care le-am arătat-o; şi-au făcut un chip turnat." |
| Deuteronomul 9:13 | Domnul mi-a zis: "Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţânat. |
| Deuteronomul 9:14 | Lasă-mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta." |
| Deuteronomul 9:15 | M-am întors şi m-am pogorât de pe munte care era tot numai foc, cu cele două table ale legământului în amândouă mâinile mele. |
| Deuteronomul 9:16 | M-am uitat, şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curând de la calea pe care v-o arătase Domnul. |
| Deuteronomul 9:17 | Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mâinile mele, şi le-am sfărâmat sub ochii voştri. |
| Deuteronomul 9:18 | M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşiserăţi, făcând ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mâniaţi. |
| Deuteronomul 9:19 | Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat şi de data aceasta. |
| Deuteronomul 9:20 | Domnul de asemenea era foarte mâniat şi pe Aaron, aşa încât voia să-l piardă, şi eu m-am rugat atunci şi pentru el. |
| Deuteronomul 9:21 | Am luat viţelul pe care-l făcuserăţi, isprava păcatului vostru, l-am ars în foc, l-am sfărâmat până s-a făcut praf, şi am aruncat praful acela în pârâul care curgea din munte. |
| Deuteronomul 9:22 | Apoi la Tabeera, la Masa, şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţâţat mânia Domnului. |
| Deuteronomul 9:23 | Şi când v-a trimis Domnul de la Cades-Barnea, zicând: "Suiţi-vă, şi luaţi în stăpânire ţara pe care v-o dau!" voi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru, n-aţi avut credinţă în El, şi n-aţi ascultat glasul Lui. |
| Deuteronomul 9:24 | V-aţi tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc. |
| Deuteronomul 9:25 | M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m-am aruncat cu faţa la pământ, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească. |
| Deuteronomul 9:26 | M-am rugat Domnului, şi am zis: "Stăpâne Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea puternică. |
| Deuteronomul 9:27 | Adu-ţi aminte de robii tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui şi la păcatul lui, |
| Deuteronomul 9:28 | ca nu cumva ţara din care ne-ai scos să zică: "Pentru că Domnul n-avea putere să-i ducă în ţara pe care le-o făgăduise şi pentru că-i ura, de aceea i-a scos ca să-i omoare în pustie." |
| Deuteronomul 9:29 | Totuşi ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos-o din Egipt cu mâna Ta cea puternică şi cu braţul Tău cel întins." |
| Deuteronomul 10:1 | "În vremea aceea, Domnul mi-a zis: "Taie două table de piatră ca cele dintâi, şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn. |
| Deuteronomul 10:2 | Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat, şi să le pui în chivot." |
| Deuteronomul 10:3 | Am făcut un chivot de lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi, şi m-am suit pe munte cu cele două table în mână. |
| Deuteronomul 10:4 | Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci care vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le-a dat. |
| Deuteronomul 10:5 | M-am întors apoi şi m-am pogorât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul. |
| Deuteronomul 10:6 | Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron, şi a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i-a urmat în slujba preoţiei. |
| Deuteronomul 10:7 | Apoi de-acolo au pornit la Gudgoda, şi de la Gudgoda la Iotbata, ţară unde sunt pâraie de ape. |
| Deuteronomul 10:8 | În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească, şi să binecuvânteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi. |
| Deuteronomul 10:9 | De aceea Levi n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui: Domnul este moştenirea lui, cum i-a spus Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 10:10 | Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Domnul m-a ascultat şi de data aceasta; Domnul n-a voit să vă nimicească. |
| Deuteronomul 10:11 | Domnul mi-a zis: "Scoală-te, du-te, şi mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpânire ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da." |
| Deuteronomul 10:12 | Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, |
| Deuteronomul 10:13 | să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit? |
| Deuteronomul 10:14 | Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. |
| Deuteronomul 10:15 | Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi. |
| Deuteronomul 10:16 | Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul. |
| Deuteronomul 10:17 | Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; |
| Deuteronomul 10:18 | care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. |
| Deuteronomul 10:19 | Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. |
| Deuteronomul 10:20 | Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri. |
| Deuteronomul 10:21 | El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii. |
| Deuteronomul 10:22 | Părinţii tăi s-au pogorât în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului." |
| Deuteronomul 11:1 | Să iubeşti dar pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să păzeşti totdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui şi poruncile Lui. |
| Deuteronomul 11:2 | Recunoaşteţi astăzi - ce n-au putut recunoaşte şi vedea copiii voştri - pedepsele Domnului, Dumnezeului vostru, mărimea Lui, mâna Lui cea tare şi braţul Lui cel întins, |
| Deuteronomul 11:3 | semnele Lui şi faptele pe care le-a săvârşit în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, şi împotriva întregii lui ţări. |
| Deuteronomul 11:4 | Recunoaşteţi ce a făcut El oştirii Egiptului, cailor lui şi carelor lui, cum a făcut să vină peste ei apele mării Roşii, |
| Deuteronomul 11:5 | când vă urmăreau, şi i-a nimicit pentru totdeauna; |
| Deuteronomul 11:6 | ce v-a făcut în pustie, până la venirea voastră în locul acesta; ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, cu casele şi corturile lor, şi cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel. |
| Deuteronomul 11:7 | Căci aţi văzut cu ochii voştri toate lucrurile mari pe care le-a făcut Domnul. |
| Deuteronomul 11:8 | Astfel, să păziţi toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să puteţi pune mâna pe ţara în care veţi trece ca s-o luaţi în stăpânire, |
| Deuteronomul 11:9 | şi să aveţi zile multe în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, lor şi seminţei lor, ţară în care curge lapte şi miere. |
| Deuteronomul 11:10 | Căci ţara în stăpânirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămânţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. |
| Deuteronomul 11:11 | Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului; |
| Deuteronomul 11:12 | este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului. |
| Deuteronomul 11:13 | Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, |
| Deuteronomul 11:14 | El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul; |
| Deuteronomul 11:15 | de asemenea va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura. |
| Deuteronomul 11:16 | Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. |
| Deuteronomul 11:17 | Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele, şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul. |
| Deuteronomul 11:18 | Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre, şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri. |
| Deuteronomul 11:19 | Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. |
| Deuteronomul 11:20 | Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale. |
| Deuteronomul 11:21 | Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului. |
| Deuteronomul 11:22 | Căci dacă veţi păzi toate aceste porunci pe care vi le dau, şi dacă le veţi împlini, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veţi umbla în toate căile Lui şi vă veţi alipi de El, |
| Deuteronomul 11:23 | Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri, şi vă veţi face stăpâni pe toate aceste neamuri care sunt mai mari şi mai puternice decât voi. |
| Deuteronomul 11:24 | Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban, şi de la râul Eufrat până la marea de apus. |
| Deuteronomul 11:25 | Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspândi, cum v-a spus, frica şi groaza de tine peste toată ţara în care veţi merge. |
| Deuteronomul 11:26 | Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: |
| Deuteronomul 11:27 | binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta; |
| Deuteronomul 11:28 | blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta, şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi. |
| Deuteronomul 11:29 | Şi când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o vei lua în stăpânire, să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim, şi blestemul pe muntele Ebal. |
| Deuteronomul 11:30 | Munţii aceştia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în ţara Canaaniţilor care locuiesc în câmpie, faţă în faţă cu Ghilgal, lângă stejarii More. |
| Deuteronomul 11:31 | Căci veţi trece Iordanul şi veţi intra în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, ca s-o stăpâniţi, şi să locuiţi în ea. |
| Deuteronomul 11:32 | Să păziţi şi să împliniţi toate legile şi poruncile pe care vi le dau eu astăzi. |
| Deuteronomul 12:1 | Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. |
| Deuteronomul 12:2 | Să nimiciţi toate locurile în care slujesc dumnezeilor lor neamurile pe care le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri, şi sub orice copac verde. |
| Deuteronomul 12:3 | Să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărâmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea. |
| Deuteronomul 12:4 | Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru! |
| Deuteronomul 12:5 | Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui. |
| Deuteronomul 12:6 | Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bună voie, şi întâii-născuţi din cirezile şi turmele voastre. |
| Deuteronomul 12:7 | Acolo să mâncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru. |
| Deuteronomul 12:8 | Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place, |
| Deuteronomul 12:9 | fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. |
| Deuteronomul 12:10 | Dar veţi trece Iordanul, şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică. |
| Deuteronomul 12:11 | Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc, arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade, şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre. |
| Deuteronomul 12:12 | Acolo să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi, fiii voştri şi fiicele voastre, robii şi roabele voastre, şi Levitul care va fi în locurile voastre, căci el n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu voi. |
| Deuteronomul 12:13 | Vezi să n-aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea; |
| Deuteronomul 12:14 | ci să-ţi aduci arderile de tot în locul pe care-l va alege Domnul în una din seminţiile tale, şi acolo să faci tot ce-ţi poruncesc eu. |
| Deuteronomul 12:15 | Totuşi, când vei dori, vei putea să junghii vite şi să mănânci carne în toate cetăţile tale, cât îţi va fi dat prin binecuvântarea Domnului, Dumnezeului tău; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să mănânce din ea, cum se mănâncă din căprioară şi din cerb. |
| Deuteronomul 12:16 | Numai sângele să nu-l mâncaţi, ci să-l vărsaţi pe pământ ca apa. |
| Deuteronomul 12:17 | Nu vei putea să mănânci în cetăţile tale zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, nici întâii născuţi din cirezile şi turmele tale, nici vreunul din darurile aduse de tine pentru împlinirea unei juruinţe, nici darurile tale de bună voie, nici cele dintâi roade ale tale. |
| Deuteronomul 12:18 | Ci pe acestea să le mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta, şi Levitul care va fi în cetăţile tale; şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, de toate bunurile pe care le vei avea. |
| Deuteronomul 12:19 | Cât vei trăi în ţara ta, vezi să nu cumva să părăseşti pe Levit. |
| Deuteronomul 12:20 | Când Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum ţi-a făgăduit, şi dorinţa să mănânci carne te va face să zici: "Aş vrea să mănânc carne!" vei putea să mănânci după dorinţa ta. |
| Deuteronomul 12:21 | Dacă locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze acolo Numele, este departe de tine, vei putea să tai vite din cireadă şi din turmă, cum ţi-am poruncit, şi vei putea să mănânci din ele în cetăţile tale, după dorinţa ta. |
| Deuteronomul 12:22 | Să mănânci din ele cum se mănâncă din căprioară şi cerb; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor mânca şi ei amândoi. |
| Deuteronomul 12:23 | Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viaţa (sufletul); şi să nu mănânci sufletul împreună cu carnea. |
| Deuteronomul 12:24 | Să nu-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa. |
| Deuteronomul 12:25 | Să nu-l mănânci, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, făcând ce este plăcut înaintea Domnului. |
| Deuteronomul 12:26 | Dar lucrurile pe care vei voi să le închini Domnului şi darurile pe care le vei aduce pentru împlinirea unei juruinţe, să te duci să le aduci în locul pe care-l va alege Domnul. |
| Deuteronomul 12:27 | Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sângele, pe altarul Domnului, Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeului tău, iar carnea s-o mănânci. |
| Deuteronomul 12:28 | Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 12:29 | După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile pe care le vei izgoni dinaintea ta, după ce le vei izgoni şi te vei aşeza în ţara lor, |
| Deuteronomul 12:30 | vezi să nu te laşi prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: "Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel." |
| Deuteronomul 12:31 | Tu să nu faci aşa faţă de Domnul, Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor. |
| Deuteronomul 12:32 | Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele. |
| Deuteronomul 13:1 | Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, |
| Deuteronomul 13:2 | şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei", - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti, - "şi să le slujim"! |
| Deuteronomul 13:3 | să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. |
| Deuteronomul 13:4 | Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi, şi de El să vă alipiţi. |
| Deuteronomul 13:5 | Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. |
| Deuteronomul 13:6 | Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihneşte la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubeşti ca pe tine însuţi, te aţâţă în taină, zicând: "Haidem, şi să slujim altor dumnezei!" - dumnezei pe care nici tu, nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut, |
| Deuteronomul 13:7 | dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă - |
| Deuteronomul 13:8 | să nu te învoieşti şi să nu-l asculţi; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruţi, şi să nu-l ascunzi. |
| Deuteronomul 13:9 | Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor; |
| Deuteronomul 13:10 | să-l ucizi cu pietre, şi să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. |
| Deuteronomul 13:11 | Să se facă aşa, pentru ca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvârşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău. |
| Deuteronomul 13:12 | Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetăţile pe care ţi le-a dat ca locuinţă Domnul, Dumnezeul tău: |
| Deuteronomul 13:13 | "Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău, şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: "Haidem şi să slujim altor dumnezei!" - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - |
| Deuteronomul 13:14 | să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău, |
| Deuteronomul 13:15 | atunci să treci prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimiceşti cu desăvârşire împreună cu tot ce va fi în ea, şi să-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul sabiei. |
| Deuteronomul 13:16 | Să strângi toată prada în mijlocul pieţei, şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături, şi niciodată să nu fie zidită din nou. |
| Deuteronomul 13:17 | Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna te, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei Lui, să Se îndure de tine, să te ierte, şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi, |
| Deuteronomul 13:18 | dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 14:1 | Voi sunteţi copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort. |
| Deuteronomul 14:2 | Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. |
| Deuteronomul 14:3 | Să nu mănânci nici un lucru urâcios. |
| Deuteronomul 14:4 | Iată dobitoacele pe care să le mâncaţi: boul, oaia şi capra; |
| Deuteronomul 14:5 | cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa. |
| Deuteronomul 14:6 | Să mâncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă. |
| Deuteronomul 14:7 | Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai, sau care au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, care rumegă, dar n-au copita despicată: să le priviţi ca necurate. |
| Deuteronomul 14:8 | Să nu mâncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte. |
| Deuteronomul 14:9 | Iată dobitoacele din care veţi mânca, din toate cele ce sunt în ape: să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi. |
| Deuteronomul 14:10 | Dar să nu mâncaţi din nici unul din cele ce n-au înotătoare şi solzi: să le priviţi ca necurate. |
| Deuteronomul 14:11 | Să mâncaţi orice pasăre curată. |
| Deuteronomul 14:12 | Dar iată pe acelea pe care nu le puteţi mânca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare; |
| Deuteronomul 14:13 | şorecarul, şoimul, gaia şi tot ce ţine de neamul său; |
| Deuteronomul 14:14 | corbul şi toate soiurile lui; |
| Deuteronomul 14:15 | struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui; |
| Deuteronomul 14:16 | huhurezul, cocostârcul şi lebăda; |
| Deuteronomul 14:17 | pelicanul, corbul de mare şi heretele, |
| Deuteronomul 14:18 | barza, bâtlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi liliacul. |
| Deuteronomul 14:19 | Să priviţi ca necurată orice târâtoare care zboară: să nu mâncaţi din ea. |
| Deuteronomul 14:20 | Să mâncaţi orice pasăre curată. |
| Deuteronomul 14:21 | Să nu mâncaţi din nici o mortăciune; s-o dai străinului care va fi în cetăţile tale, s-o mănânce, sau s-o vinzi unui străin; căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui. |
| Deuteronomul 14:22 | Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an. |
| Deuteronomul 14:23 | Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 14:24 | Poate când te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi pună acolo Numele Lui. |
| Deuteronomul 14:25 | Atunci, să-ţi prefaci zeciuiala în argint, să strângi argintul acela în mână, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 14:26 | Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te bucuri tu şi familia ta. |
| Deuteronomul 14:27 | Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine. |
| Deuteronomul 14:28 | După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale. |
| Deuteronomul 14:29 | Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale. |
| Deuteronomul 15:1 | La fiecare şapte ani, să dai iertare. |
| Deuteronomul 15:2 | Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria. |
| Deuteronomul 15:3 | Vei putea să sileşti pe străin să-ţi plătească; dar să ierţi ce ai la fratele tău. |
| Deuteronomul 15:4 | Totuşi, la tine să nu fie nici un sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul, Dumnezeul tău; |
| Deuteronomul 15:5 | numai să asculţi de glasul Domnului, Dumnezeului tău, împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi. |
| Deuteronomul 15:6 | Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine. |
| Deuteronomul 15:7 | Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. |
| Deuteronomul 15:8 | Ci să-i deschizi mâna, şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă faţă nevoilor lui. |
| Deuteronomul 15:9 | Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: "Ah! se apropie anul al şaptelea, anul iertării!" Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat: |
| Deuteronomul 15:10 | ci să-i dai şi să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de care te vei apuca. |
| Deuteronomul 15:11 | Totdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: "Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, fată de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta." |
| Deuteronomul 15:12 | Dacă unul din fraţii tăi evrei, bărbat sau femeie, se vinde ţie, să-ţi slujească şase ani; dar în anul al şaptelea, să-i dai drumul de la tine şi să fie slobod. |
| Deuteronomul 15:13 | Şi când îi vei da drumul ca să se ducă slobod de la tine, să nu-i dai drumul cu mâna goală; |
| Deuteronomul 15:14 | să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea, prin binecuvântarea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 15:15 | Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi că Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat: de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta. |
| Deuteronomul 15:16 | Dacă însă robul tău îţi va zice: "Nu vreau să ies de la tine", - pentru că te iubeşte, pe tine şi casa ta, şi se simte bine la tine, - |
| Deuteronomul 15:17 | atunci să iei o sulă şi să-i găureşti urechea de uşă, şi să-ţi fie rob pentru totdeauna. Tot aşa să faci şi cu roaba ta. |
| Deuteronomul 15:18 | Să nu-ţi pară rău când îl vei lăsa să plece slobod de la tine, căci ţi-a slujit şase ani, ceea ce face de două oricât simbria unui om tocmit cu plată; şi Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în tot ce vei face. |
| Deuteronomul 15:19 | Să închini Domnului, Dumnezeului tău, pe orice întâi născut de parte bărbătească din cireada şi turma ta. Să nu munceşti cu întâiul născut al vacii tale, să nu tunzi pe întâiul născut al oilor tale. |
| Deuteronomul 15:20 | Să-l mănânci în fiecare an, tu şi familia ta înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El. |
| Deuteronomul 15:21 | Dacă are vreun cusur, dacă este şchiop sau orb, sau are vreo meteahnă trupească, să nu-l aduci ca jertfă Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 15:22 | Să-l mănânci în cetăţile tale: cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să-l mănânce amândoi, cum se mănâncă acum căprioara sau cerbul. |
| Deuteronomul 15:23 | Numai sângele să nu i-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa. |
| Deuteronomul 16:1 | Păzeşte luna spicelor, şi prăznuieşte sărbătoarea Paştelor în cinstea Domnului, Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea. |
| Deuteronomul 16:2 | Să jertfeşti Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo. |
| Deuteronomul 16:3 | În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului. |
| Deuteronomul 16:4 | Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile; şi nici o parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa. |
| Deuteronomul 16:5 | Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, ca locuinţă; |
| Deuteronomul 16:6 | ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt. |
| Deuteronomul 16:7 | Să fierbi vita tăiată, şi s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Şi dimineaţa, vei putea să te întorci şi să te duci în corturile tale. |
| Deuteronomul 16:8 | Şase zile, să mănânci azime, şi a şaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea. |
| Deuteronomul 16:9 | Să numeri şapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri şapte săptămâni. |
| Deuteronomul 16:10 | Apoi să prăznuieşti sărbătoarea săptămânilor, şi să aduci daruri de bună voie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 16:11 | Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta, Levitul care va fi în cetăţile tale, şi străinul, orfanul şi văduva care vor fi în mijlocul tău. |
| Deuteronomul 16:12 | Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt, şi să păzeşti şi să împlineşti legile acestea. |
| Deuteronomul 16:13 | Să prăznuieşti sărbătoarea corturilor şapte zile, după ce îţi vei strânge roadele din arie şi din teasc. |
| Deuteronomul 16:14 | Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta, şi Levitul, străinul, orfanul şi văduva care vor fi în cetăţile tale. |
| Deuteronomul 16:15 | Să prăznuieşti sărbătoarea şapte zile în cinstea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul; căci Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate roadele tale şi în tot lucrul mâinilor tale, şi de aceea să fii vesel. |
| Deuteronomul 16:16 | De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea azimelor, la sărbătoarea săptămânilor, şi la sărbătoarea corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului. |
| Deuteronomul 16:17 | Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 16:18 | Să pui judecători şi dregători în toate cetăţile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, după seminţiile tale; şi ei să judece poporul cu dreptate. |
| Deuteronomul 16:19 | Să n-atingi nici un drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi. |
| Deuteronomul 16:20 | Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 16:21 | Să nu-ţi aşezi nici un idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 16:22 | Să nu ridici nici stâlpi idoleşti, care sunt urâţi de Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 17:1 | Să n-aduci jertfă Domnului, Dumnezeului tău, vreun bou, sau vreun miel care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească; căci ar fi o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 17:2 | Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; |
| Deuteronomul 17:3 | care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit. |
| Deuteronomul 17:4 | De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel, |
| Deuteronomul 17:5 | atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea, şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. |
| Deuteronomul 17:6 | Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. |
| Deuteronomul 17:7 | Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. |
| Deuteronomul 17:8 | Dacă ţi se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînţelegere, sau la o rănire, şi va da prilej la ceartă înăuntrul cetăţii tale, să te scoli şi să te sui la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 17:9 | Să te duci la preoţi, Leviţi, şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărârea legii. |
| Deuteronomul 17:10 | Să faci cum îţi vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul, şi să ai grijă să faci cum te vor învăţa ei. |
| Deuteronomul 17:11 | Să faci după legea pe care te vor învăţa şi după hotărârea pe care o vor rosti ei, să nu te abaţi de la ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta nici la stânga. |
| Deuteronomul 17:12 | Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel, |
| Deuteronomul 17:13 | pentru ca tot poporul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai îngâmfe. |
| Deuteronomul 17:14 | După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, şi o vei stăpâni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa, şi vei zice: "Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile care mă înconjoară", - |
| Deuteronomul 17:15 | să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău. |
| Deuteronomul 17:16 | Dar să n-aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis: "Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela." |
| Deuteronomul 17:17 | Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur. |
| Deuteronomul 17:18 | Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul Leviţilor. |
| Deuteronomul 17:19 | Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, |
| Deuteronomul 17:20 | pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui, şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta nici la stânga, şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel. |
| Deuteronomul 18:1 | Preoţii, Leviţii, şi toată seminţia lui Levi, să n-aibă nici parte de moşie, nici moştenire în Israel; să se hrănească din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului şi din darurile aduse Domnului. |
| Deuteronomul 18:2 | Să n-aibă moştenire în mijlocul fraţilor lor: Domnul va fi moştenirea lor, cum le-a spus. |
| Deuteronomul 18:3 | Iată care va fi dreptul preoţilor de la popor: cei ce vor aduce o jertfă, fie bou, fie miel, să dea preotului spata, fălcile şi pântecele. |
| Deuteronomul 18:4 | Să-i dai cele dintâi roade din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi pârga din lâna oilor tale; |
| Deuteronomul 18:5 | căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele. |
| Deuteronomul 18:6 | Când va pleca un Levit din una din cetăţile tale, din locul unde locuieşte el în Israel, ca să se ducă, după deplina dorinţă a sufletului său, în locul pe care-l va alege Domnul, |
| Deuteronomul 18:7 | şi va face slujbă în Numele Domnului, Dumnezeului tău, ca toţi fraţii lui Leviţi care stau înaintea Domnului: |
| Deuteronomul 18:8 | va primi ca hrană o parte la fel cu a lor, şi, pe lângă ea, se va bucura şi de veniturile ieşite din vânzarea averii lui părinteşti. |
| Deuteronomul 18:9 | După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. |
| Deuteronomul 18:10 | Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, |
| Deuteronomul 18:11 | de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. |
| Deuteronomul 18:12 | Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. |
| Deuteronomul 18:13 | Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 18:14 | Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta. |
| Deuteronomul 18:15 | Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el! |
| Deuteronomul 18:16 | Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: "Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor." |
| Deuteronomul 18:17 | Atunci Domnul mi-a zis: "Ce au zis ei, este bine. |
| Deuteronomul 18:18 | Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. |
| Deuteronomul 18:19 | Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. |
| Deuteronomul 18:20 | Dar prorocul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, prorocul acela să fie pedepsit cu moartea." |
| Deuteronomul 18:21 | Poate că vei zice în inima ta: "Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?" |
| Deuteronomul 18:22 | Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el. |
| Deuteronomul 19:1 | După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor, |
| Deuteronomul 19:2 | să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 19:3 | Să faci drumuri, şi să împarţi în trei părţi ţinutul ţării pe care ţi-o va da ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentru ca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea. |
| Deuteronomul 19:4 | Legea aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo ca să-şi scape viaţa, când va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte. |
| Deuteronomul 19:5 | Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mâna, ca să taie copacul, fierul scapă din coadă, loveşte pe tovarăşul său, şi-l omoară. Atunci el să fugă într-una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa; |
| Deuteronomul 19:6 | pentru ca nu cumva răzbunătorul sângelui, aprins de mânie şi urmărind pe ucigaş, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său. |
| Deuteronomul 19:7 | De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi. |
| Deuteronomul 19:8 | Când Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum a jurat părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi-o va da, |
| Deuteronomul 19:9 | - numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui - atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei, |
| Deuteronomul 19:10 | pentru ca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor. |
| Deuteronomul 19:11 | Dar dacă un om fuge într-una din aceste cetăţi, după ce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, după ce s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea, |
| Deuteronomul 19:12 | bătrânii din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară. |
| Deuteronomul 19:13 | Să n-ai milă de el, şi să ştergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit. |
| Deuteronomul 19:14 | Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea-o în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 19:15 | Un singur martor nu va fi de ajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori. |
| Deuteronomul 19:16 | Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire, |
| Deuteronomul 19:17 | cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă. |
| Deuteronomul 19:18 | Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos, şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său, |
| Deuteronomul 19:19 | atunci să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. |
| Deuteronomul 19:20 | În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme, şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău. |
| Deuteronomul 19:21 | Să n-ai nici o milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. |
| Deuteronomul 20:1 | Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, şi vei vedea cai şi care, şi un popor mai mare la număr decât tine, să nu te temi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, este cu tine. |
| Deuteronomul 20:2 | La apropierea luptei, preotul să vină şi să vorbească poporului. |
| Deuteronomul 20:3 | Să le spună: "Ascultă, Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de luptă împotriva vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fiţi fără teamă, nu vă spăimântaţi, nu vă îngroziţi dinaintea lor. |
| Deuteronomul 20:4 | Căci Domnul, Dumnezeul vostru, merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască. |
| Deuteronomul 20:5 | Mai marii oştirii să vorbească apoi poporului şi să zică: "Cine a zidit o casă nouă, şi nu s-a aşezat încă în ea, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să se aşeze altul în ea. |
| Deuteronomul 20:6 | Cine a sădit o vie, şi n-a mâncat încă din ea, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să mănânce altul din ea. |
| Deuteronomul 20:7 | Cine s-a logodit cu o femeie, şi n-a luat-o încă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi s-o ia altul". |
| Deuteronomul 20:8 | Mai marii oştirii să vorbească mai departe poporului, şi să spună: "Cine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraţilor lui". |
| Deuteronomul 20:9 | După ce mai marii oştirii vor isprăvi de vorbit poporului, să aşeze pe căpeteniile oştirii în fruntea poporului. |
| Deuteronomul 20:10 | Când te vei apropia de o cetate ca să te baţi împotriva ei, s-o îmbii cu pace. |
| Deuteronomul 20:11 | Dacă primeşte pacea şi-ţi deschide porţile, tot poporul care se va afla în ea să-ţi dea bir şi să-ţi fie supus. |
| Deuteronomul 20:12 | Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s-o împresori. |
| Deuteronomul 20:13 | Şi după ce Domnul, Dumnezeul tău, o va da în mâinile tale, să treci prin ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească. |
| Deuteronomul 20:14 | Dar să iei pentru tine nevestele, copiii, vitele, şi tot ce va mai fi în cetate, toată prada, şi să mănânci toată prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi-i va da în mână Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 20:15 | Aşa să faci cu toate cetăţile care vor fi foarte departe de tine, şi care nu fac parte din cetăţile neamurilor acestora. |
| Deuteronomul 20:16 | Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă. |
| Deuteronomul 20:17 | Ci să nimiceşti cu desăvârşire popoarele acelea, pe Hetiţi, pe Amoriţi, pe Canaaniţi, pe Fereziţi, pe Heviţi, şi Iebusiţi, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, |
| Deuteronomul 20:18 | ca să nu vă înveţe să faceţi după toate urâciunile pe care le fac ele pentru dumnezeii lor, şi să păcătuiţi astfel împotriva Domnului, Dumnezeului vostru. |
| Deuteronomul 20:19 | Dacă vei împresura multe zile o cetate cu care eşti în război, ca s-o cucereşti, pomii să nu-i strici, tăindu-i cu securea; să mănânci din ei şi să nu-i tai; căci pomul de pe câmp este oare un om ca să fie nimicit prin împresurare de tine? |
| Deuteronomul 20:20 | Numai copacii pe care-i vei şti că nu sunt pomi buni de mâncat, vei putea să-i strici şi să-i tai, şi vei putea să faci cu ei întărituri împotriva cetăţii care este în război cu tine, până va cădea. |
| Deuteronomul 21:1 | Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău, se găseşte întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit, |
| Deuteronomul 21:2 | bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile de primprejur. |
| Deuteronomul 21:3 | Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug. |
| Deuteronomul 21:4 | Să ducă viţeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară nici nu se seamănă; şi acolo, să taie capul viţelei în vale. |
| Deuteronomul 21:5 | Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire. |
| Deuteronomul 21:6 | Toţi bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale. |
| Deuteronomul 21:7 | Şi, luând cuvântul, să zică: "Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se. |
| Deuteronomul 21:8 | Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel." Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală. |
| Deuteronomul 21:9 | Astfel trebuie să curăţi din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului. |
| Deuteronomul 21:10 | Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei, |
| Deuteronomul 21:11 | poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă, şi vei dori s-o iei de nevastă. |
| Deuteronomul 21:12 | Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile, |
| Deuteronomul 21:13 | să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta, şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, şi ea să-ţi fie nevastă. |
| Deuteronomul 21:14 | Dacă nu-ţi va mai place, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca cu o roabă, pentru că ai înjosit-o. |
| Deuteronomul 21:15 | Dacă un om, care are două neveste, iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă, şi dacă are copii cu ele, din care întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubeşte, |
| Deuteronomul 21:16 | când îşi va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n-o iubeşte, şi care este întâiul născut. |
| Deuteronomul 21:17 | Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte, şi să-i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut. |
| Deuteronomul 21:18 | Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, |
| Deuteronomul 21:19 | tatăl şi mama să-l ia, şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. |
| Deuteronomul 21:20 | Să spună bătrânilor cetăţii lui: "Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv." |
| Deuteronomul 21:21 | Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, şi să moară. Astfel să curăţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă. |
| Deuteronomul 21:22 | Dacă se va omorî un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, şi l-ai spânzurat de un lemn, |
| Deuteronomul 21:23 | trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 22:1 | Dacă vezi rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu le ocoleşti, ci să le aduci la fratele tău. |
| Deuteronomul 22:2 | Dacă fratele tău nu locuieşte lângă tine, şi nu-l cunoşti, să iei dobitocul la tine acasă, şi să rămână la tine până ce-l cere fratele tău; şi atunci să i-l dai. |
| Deuteronomul 22:3 | Tot aşa să faci şi cu măgarul lui, tot aşa să faci şi cu haina lui, şi tot aşa să faci cu orice lucru pierdut de el şi găsit de tine: să nu le ocoleşti. |
| Deuteronomul 22:4 | Dacă vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocoleşti, ci să-i ajuţi să-l ridice. |
| Deuteronomul 22:5 | Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 22:6 | Dacă întâlneşti pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă şi mama lor şezând peste pui sau peste ouă, să nu iei şi pe mama şi pe puii ei, |
| Deuteronomul 22:7 | ci să dai drumul mamei şi să nu iei decât puii, ca să fii fericit şi să ai zile multe. |
| Deuteronomul 22:8 | Când zideşti o casă nouă, să-ţi faci un pălimar împrejurul acoperişului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea. |
| Deuteronomul 22:9 | Să nu semeni în via ta două feluri de seminţe, ca nu cumva să întinezi şi rodul seminţei pe care ai semănat-o şi rodul viei. |
| Deuteronomul 22:10 | Să nu ari cu un bou şi un măgar înjugaţi împreună. |
| Deuteronomul 22:11 | Să nu porţi o haină ţesută din felurite fire, din lână şi in unite împreună. |
| Deuteronomul 22:12 | Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli. |
| Deuteronomul 22:13 | Dacă un om, care şi-a luat o nevastă şi s-a împreunat cu ea, o urăşte |
| Deuteronomul 22:14 | apoi, o învinuieşte de lucruri nelegiuite şi-i scoate nume rău, zicând: "Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea, şi n-am găsit-o fecioară", - |
| Deuteronomul 22:15 | atunci tatăl şi mama fetei să ia semnele fecioriei ei şi să le aducă înaintea bătrânilor cetăţii, la poartă. |
| Deuteronomul 22:16 | Tatăl fetei să spună bătrânilor: "Am dat pe fiica mea de nevastă omului acestuia, şi el a început s-o urască; |
| Deuteronomul 22:17 | acum o învinuieşte de lucruri nelegiuite, zicând: "N-am găsit fecioară pe fiica ta." Dar iată semnele fecioriei fetei mele." Şi să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetăţii. |
| Deuteronomul 22:18 | Bătrânii cetăţii să ia atunci pe omul acela şi să-l pedepsească; |
| Deuteronomul 22:19 | şi, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, şi el nu va putea s-o gonească toată viaţa lui. |
| Deuteronomul 22:20 | Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară, |
| Deuteronomul 22:21 | să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei; să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate, şi să moară, pentru că a săvârşit o mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău. |
| Deuteronomul 22:22 | Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi femeia. Să curăţi astfel răul din mijlocul lui Israel. |
| Deuteronomul 22:23 | Dacă o fată fecioară este logodită, şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea, |
| Deuteronomul 22:24 | să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre, şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate, şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău. |
| Deuteronomul 22:25 | Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea. |
| Deuteronomul 22:26 | Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moarte, căci e ca şi cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui şi-l omoară. |
| Deuteronomul 22:27 | Fata logodită, pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp, a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor. |
| Deuteronomul 22:28 | Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, şi se întâmplă să fie prinşi, |
| Deuteronomul 22:29 | omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; şi, pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui. |
| Deuteronomul 22:30 | Nimeni să nu ia pe nevasta tatălui său, şi nici să nu ridice învelitoarea tatălui său. |
| Deuteronomul 23:1 | Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului. |
| Deuteronomul 23:2 | Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului. |
| Deuteronomul 23:3 | Amonitul şi Moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie, |
| Deuteronomul 23:4 | pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. |
| Deuteronomul 23:5 | Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 23:6 | Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie. |
| Deuteronomul 23:7 | Să nu urăşti pe Edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe Egiptean, căci ai fost străin în ţara lui: |
| Deuteronomul 23:8 | fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului. |
| Deuteronomul 23:9 | Când vei ieşi cu oastea împotriva vrăjmaşilor tăi, fereşte-te de orice lucru rău. |
| Deuteronomul 23:10 | Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întâmplări din timpul nopţii, să iasă din tabără, şi să nu intre în tabără; |
| Deuteronomul 23:11 | spre seară, să se scalde în apă, şi după asfinţitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără. |
| Deuteronomul 23:12 | Să ai un loc afară din tabără, şi acolo să ieşi afară. |
| Deuteronomul 23:13 | Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară. |
| Deuteronomul 23:14 | Căci Domnul Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat, şi să nu Se abată de la tine. |
| Deuteronomul 23:15 | Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit. |
| Deuteronomul 23:16 | Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asupreşti. |
| Deuteronomul 23:17 | Să nu fie nici o curvă din fetele lui Israel, şi să nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel. |
| Deuteronomul 23:18 | Să n-aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 23:19 | Să nu ceri nici o dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. |
| Deuteronomul 23:20 | De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 23:21 | Dacă faci o juruinţă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteala, şi te vei face vinovat de un păcat. |
| Deuteronomul 23:22 | 22. Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat. |
| Deuteronomul 23:23 | Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze, şi anume juruinţele pe care le vei face de bună voie Domnului, Dumnezeului tău, şi pe care le vei rosti cu gura ta. |
| Deuteronomul 23:24 | Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura; dar în vas să nu iei. |
| Deuteronomul 23:25 | Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău, să n-o pui. |
| Deuteronomul 24:1 | Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. |
| Deuteronomul 24:2 | Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat. |
| Deuteronomul 24:3 | Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire, şi după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă, moare, |
| Deuteronomul 24:4 | atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 24:5 | Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nici o sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o. |
| Deuteronomul 24:6 | Să nu iei zălog cele două pietre de râşniţă, nici chiar piatra de râşniţă de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva. |
| Deuteronomul 24:7 | Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău. |
| Deuteronomul 24:8 | Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei; şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre Leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe care li le-am dat. |
| Deuteronomul 24:9 | Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, Mariei, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt. |
| Deuteronomul 24:10 | Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog; |
| Deuteronomul 24:11 | ci să stai afară, şi cel pe care l-ai împrumutat să-ţi aducă afară lucrul pus zălog. |
| Deuteronomul 24:12 | Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine; |
| Deuteronomul 24:13 | să i-l dai înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui, şi să te binecuvânteze; şi lucrul acesta ţi se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 24:14 | Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale. |
| Deuteronomul 24:15 | Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac, şi o doreşte mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat. |
| Deuteronomul 24:16 | Să nu omori pe părinţi pentru copii, şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui. |
| Deuteronomul 24:17 | Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului, şi să nu iei zălog haina văduvei. |
| Deuteronomul 24:18 | Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt, şi că Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat de acolo; de aceea îţi dau aceste porunci ca să le împlineşti. |
| Deuteronomul 24:19 | Când îţi vei secera ogorul, şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale. |
| Deuteronomul 24:20 | Când îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a două oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei. |
| Deuteronomul 24:21 | Când îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele care rămân pe urma ta: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei. |
| Deuteronomul 24:22 | Adu-ţi aminte că ai fost rob în ţara Egiptului; de aceea îţi dau poruncile acestea, ca să le împlineşti. |
| Deuteronomul 25:1 | Când doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească. |
| Deuteronomul 25:2 | Dacă cel vinovat este osândit să fie bătut, judecătorul să pună să-l întindă la pământ şi să-i dea în faţa lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui. |
| Deuteronomul 25:3 | Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci de lovituri, ca nu cumva, dându-i mai multe lovituri decât atât, fratele tău să fie înjosit înaintea ta. |
| Deuteronomul 25:4 | Să nu legi gura boului, când treieră grâul. |
| Deuteronomul 25:5 | Când fraţii vor locui împreună, şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă, şi să se însoare cu ea ca cumnat. |
| Deuteronomul 25:6 | Întâiul născut, pe care-l va naşte, să moştenească pe fratele cel mort şi să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu fie şters din Israel. |
| Deuteronomul 25:7 | Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnata sa, ea să se suie la poarta cetăţii, la bătrâni, şi să spună: "Cumnatul meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat." |
| Deuteronomul 25:8 | Bătrânii cetăţii să-l cheme, şi să-i vorbească. Dacă el stăruie, şi zice: "Nu vreau s-o iau", |
| Deuteronomul 25:9 | atunci cumnata sa să se apropie de el în faţa bătrânilor, să-i scoată încălţămintea din picior, şi să-l scuipe în faţă. Şi luând cuvântul, să zică: "Aşa să se facă omului care nu voieşte să ridice casa fratelui său." |
| Deuteronomul 25:10 | Şi casa lui se va numi în Israel "casa celui descălţat". |
| Deuteronomul 25:11 | Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase, |
| Deuteronomul 25:12 | să-i tai mâna: să n-ai nici o milă de ea. |
| Deuteronomul 25:13 | Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică. |
| Deuteronomul 25:14 | Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică. |
| Deuteronomul 25:15 | Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentru ca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 25:16 | Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârşeşte o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 25:17 | Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: |
| Deuteronomul 25:18 | cum te-a întâlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri. |
| Deuteronomul 25:19 | Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta. |
| Deuteronomul 26:1 | Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea, |
| Deuteronomul 26:2 | să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coş, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. |
| Deuteronomul 26:3 | Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, şi să-i spui: "Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da." |
| Deuteronomul 26:4 | Preotul să ia coşul din mâna ta, şi să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 26:5 | Apoi să iei iarăşi cuvântul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: "Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi, şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr. |
| Deuteronomul 26:6 | Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. |
| Deuteronomul 26:7 | Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. |
| Deuteronomul 26:8 | Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. |
| Deuteronomul 26:9 | El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere. |
| Deuteronomul 26:10 | Acum iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!" Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 26:11 | Apoi să te bucuri, cu Levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale. |
| Deuteronomul 26:12 | După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai Levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale. |
| Deuteronomul 26:13 | Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: "Am scos din casa mea ce este sfinţit, şi l-am dat Levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat nici una din poruncile Tale. |
| Deuteronomul 26:14 | N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuinţare necurată, şi n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat. |
| Deuteronomul 26:15 | Priveşte din locaşul Tău cel sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere." |
| Deuteronomul 26:16 | Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău. |
| Deuteronomul 26:17 | Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui, şi vei asculta de glasul Lui. |
| Deuteronomul 26:18 | Şi azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, |
| Deuteronomul 26:19 | şi îţi va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ţi-a spus." |
| Deuteronomul 27:1 | Moise şi bătrânii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: "Păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi. |
| Deuteronomul 27:2 | După ce veţi trece Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari, şi să le tencuieşti cu var. |
| Deuteronomul 27:3 | Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi. |
| Deuteronomul 27:4 | După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. |
| Deuteronomul 27:5 | Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul; |
| Deuteronomul 27:6 | din pietre întregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului, Dumnezeului tău; |
| Deuteronomul 27:7 | să aduci jertfe de mulţumire, şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 27:8 | Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit." |
| Deuteronomul 27:9 | Moise şi preoţii din neamul Leviţilor au vorbit întregului Israel, şi au zis: "Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 27:10 | Să asculţi de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi." |
| Deuteronomul 27:11 | În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: |
| Deuteronomul 27:12 | "După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul; |
| Deuteronomul 27:13 | iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul. |
| Deuteronomul 27:14 | Şi Leviţii să ia cuvântul, şi să spună cu glas tare întregului Israel: |
| Deuteronomul 27:15 | "Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:16 | "Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:17 | "Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:18 | "Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:19 | "Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:20 | "Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:21 | "Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:22 | "Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:23 | "Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:24 | "Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:25 | "Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 27:26 | "Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!" - Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" |
| Deuteronomul 28:1 | Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. |
| Deuteronomul 28:2 | Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: |
| Deuteronomul 28:3 | Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. |
| Deuteronomul 28:4 | Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. |
| Deuteronomul 28:5 | Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. |
| Deuteronomul 28:6 | Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. |
| Deuteronomul 28:7 | Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. |
| Deuteronomul 28:8 | Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 28:9 | Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. |
| Deuteronomul 28:10 | Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine. |
| Deuteronomul 28:11 | Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. |
| Deuteronomul 28:12 | Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. |
| Deuteronomul 28:13 | Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini, |
| Deuteronomul 28:14 | şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi. |
| Deuteronomul 28:15 | Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte. |
| Deuteronomul 28:16 | Vei fi blestemat în cetate, şi vei fi blestemat pe câmp. |
| Deuteronomul 28:17 | Coşniţa şi postava ta vor fi blestemate. |
| Deuteronomul 28:18 | Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale şi fătul oilor tale, toate vor fi blestemate. |
| Deuteronomul 28:19 | Vei fi blestemat la venirea ta, şi vei fi blestemat la plecarea ta. |
| Deuteronomul 28:20 | Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutăţii faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăseşti. |
| Deuteronomul 28:21 | Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici în ţara pe care o vei lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 28:22 | Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri. |
| Deuteronomul 28:23 | Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pământul sub tine va fi de fier. |
| Deuteronomul 28:24 | Domnul va trimite ţării tale în loc de ploaie praf şi pulbere, care va cădea din cer peste tine până vei fi nimicit. |
| Deuteronomul 28:25 | Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului. |
| Deuteronomul 28:26 | Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie. |
| Deuteronomul 28:27 | Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu râie şi cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci. |
| Deuteronomul 28:28 | Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii, |
| Deuteronomul 28:29 | şi vei bâjbâi pe întuneric ziua în amiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale, şi în toate zilele vei fi apăsat, prădat, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. |
| Deuteronomul 28:30 | Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n-o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mânca din ea. |
| Deuteronomul 28:31 | Boul tău va fi junghiat sub ochii tăi, şi nu vei mânca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. |
| Deuteronomul 28:32 | Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere. |
| Deuteronomul 28:33 | Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mânca rodul pământului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi zdrobit. |
| Deuteronomul 28:34 | Priveliştea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebuneşti. |
| Deuteronomul 28:35 | Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi de la talpa piciorului până în creştetul capului. |
| Deuteronomul 28:36 | Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. |
| Deuteronomul 28:37 | Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs, printre toate popoarele la care te va duce Domnul. |
| Deuteronomul 28:38 | Vei semăna multă sămânţă pe câmpul tău, şi vei strânge puţin; căci o vor mânca toate lăcustele. |
| Deuteronomul 28:39 | Vei sădi vii şi le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, căci o vor mânca viermii. |
| Deuteronomul 28:40 | Vei avea măslini, pe toată întinderea ţării tale: şi nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea. |
| Deuteronomul 28:41 | Vei naşte fii şi fiice; dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie. |
| Deuteronomul 28:42 | Omizile îţi vor mânca toţi pomii şi rodul pământului. |
| Deuteronomul 28:43 | Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos; |
| Deuteronomul 28:44 | el îţi va da cu împrumut, şi tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea şi tu vei fi coada. |
| Deuteronomul 28:45 | Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe care ţi le-a dat. |
| Deuteronomul 28:46 | Ele vor fi veşnic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămânţa ta. |
| Deuteronomul 28:47 | Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă, |
| Deuteronomul 28:48 | vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fier, până te va nimici. |
| Deuteronomul 28:49 | Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înţelege, |
| Deuteronomul 28:50 | un neam cu înfăţişarea sălbatică, şi care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii. |
| Deuteronomul 28:51 | El va mânca rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri. |
| Deuteronomul 28:52 | Te va împresura în toate cetăţile tale, până îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari, în care îţi pusesei încrederea pe toată întinderea ţării tale; te va împresura în toate cetăţile tale, în toată ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 28:53 | În strâmtorarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 28:54 | Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sânul lui, la copiii pe care i-a cruţat: |
| Deuteronomul 28:55 | nu va da nici unuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale. |
| Deuteronomul 28:56 | Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia să calce mai uşor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei: |
| Deuteronomul 28:57 | nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei şi din copiii pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale. |
| Deuteronomul 28:58 | Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul, Dumnezeul tău, |
| Deuteronomul 28:59 | Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămânţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate. |
| Deuteronomul 28:60 | Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, şi ele se vor lipi de tine. |
| Deuteronomul 28:61 | Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni care nu sunt pomenite în cartea legii acesteia. |
| Deuteronomul 28:62 | După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău. |
| Deuteronomul 28:63 | După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 28:64 | Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. |
| Deuteronomul 28:65 | Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit, şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi, şi sufletul îndurerat. |
| Deuteronomul 28:66 | Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. |
| Deuteronomul 28:67 | În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: "O, de ar veni seara!" şi seara vei zice: "O, de ar veni dimineaţa!" |
| Deuteronomul 28:68 | Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt, şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: "Să nu-l mai vezi!" Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe: şi nu va fi nimeni să vă cumpere." |
| Deuteronomul 29:1 | Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în ţara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb. |
| Deuteronomul 29:2 | Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: "Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri, în ţara Egiptului, lui Faraon, tuturor supuşilor lui, şi întregii lui ţări: |
| Deuteronomul 29:3 | marile încercări pe care ţi le-au văzut ochii, minunile şi semnele acelea mari |
| Deuteronomul 29:4 | Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi. |
| Deuteronomul 29:5 | Totuşi El zice: "Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustie; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior: |
| Deuteronomul 29:6 | pâine n-aţi mâncat, şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru." |
| Deuteronomul 29:7 | Aţi ajuns în locul acesta; Sihon, împăratul Hesbonului, şi Og, împăratul Basanului, ne-au ieşit înainte, ca să ne bată, şi i-am bătut. |
| Deuteronomul 29:8 | Le-am luat ţara, şi am dat-o în stăpânire Rubeniţilor, Gadiţilor şi la jumătate din seminţia Manasiţilor. |
| Deuteronomul 29:9 | Să păziţi dar cuvintele legământului acestuia, şi să le împliniţi, ca să izbutiţi în tot ce veţi face. |
| Deuteronomul 29:10 | Astăzi staţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel, |
| Deuteronomul 29:11 | copiii voştri, nevestele voastre, şi străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ţi taie lemne, până la cel ce-ţi scoate apă. |
| Deuteronomul 29:12 | Stai ca să intri în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, şi pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl încheie cu tine în ziua aceasta, |
| Deuteronomul 29:13 | ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău, cum ţi-a spus, şi cum a jurat părinţilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. |
| Deuteronomul 29:14 | Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ, |
| Deuteronomul 29:15 | ci atât cu cei ce sunt aici printre noi, de faţă în ziua aceasta înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta. |
| Deuteronomul 29:16 | Ştiţi cum am locuit în ţara Egiptului şi cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe care le-aţi străbătut. |
| Deuteronomul 29:17 | Aţi văzut urâciunile şi idolii lor, lemnul şi piatra, argintul şi aurul, care erau la ele. |
| Deuteronomul 29:18 | Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminţie, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă şi pelin. |
| Deuteronomul 29:19 | Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: "Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele, şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete." |
| Deuteronomul 29:20 | Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri. |
| Deuteronomul 29:21 | Domnul îl va despărţi, spre pieirea lui, din toate seminţiile lui Israel, şi-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a legii. |
| Deuteronomul 29:22 | Vârsta de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată, - la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta, |
| Deuteronomul 29:23 | la vederea pucioasei, sării, şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nici o iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui, - |
| Deuteronomul 29:24 | toate neamurile vor zice: "Pentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?" |
| Deuteronomul 29:25 | Şi li se va răspunde: "Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, când i-a scos din ţara Egiptului; |
| Deuteronomul 29:26 | pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul. |
| Deuteronomul 29:27 | De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări, şi a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta. |
| Deuteronomul 29:28 | Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţime, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi." |
| Deuteronomul 29:29 | Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia. |
| Deuteronomul 30:1 | "Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, |
| Deuteronomul 30:2 | dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, |
| Deuteronomul 30:3 | atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău. |
| Deuteronomul 30:4 | Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute. |
| Deuteronomul 30:5 | Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi, şi o vei stăpâni; îţi va face bine, şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi. |
| Deuteronomul 30:6 | Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti. |
| Deuteronomul 30:7 | Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni. |
| Deuteronomul 30:8 | Şi tu, te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui, şi vei împlini toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi. |
| Deuteronomul 30:9 | Domnul, Dumnezeul tău, te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău; căci Domnul se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi, |
| Deuteronomul 30:10 | dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a legii, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău. |
| Deuteronomul 30:11 | Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. |
| Deuteronomul 30:12 | Nu este în cer, ca să zici: "Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?" |
| Deuteronomul 30:13 | Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: "Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?" |
| Deuteronomul 30:14 | Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti. |
| Deuteronomul 30:15 | Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. |
| Deuteronomul 30:16 | Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. |
| Deuteronomul 30:17 | Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, |
| Deuteronomul 30:18 | vă spun astăzi că veţi pieri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul. |
| Deuteronomul 30:19 | Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, |
| Deuteronomul 30:20 | iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov". |
| Deuteronomul 31:1 | Moise s-a dus şi a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel: |
| Deuteronomul 31:2 | "Astăzi", le-a zis el, "eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră şi Domnul mi-a zis: "Tu să nu treci Iordanul!" |
| Deuteronomul 31:3 | Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta, şi vei pune stăpânire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul. |
| Deuteronomul 31:4 | Domnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon şi Og, împăraţii Amoriţilor şi ţării lor, pe care i-a nimicit. |
| Deuteronomul 31:5 | Domnul vi le va da în mână, şi le veţi face după poruncile pe care vi le-am dat. |
| Deuteronomul 31:6 | Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa". |
| Deuteronomul 31:7 | Moise a chemat pe Iosua, şi i-a zis în faţa întregului Israel: "Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le-o va da, şi tu îi vei pune în stăpânirea ei. |
| Deuteronomul 31:8 | Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!" |
| Deuteronomul 31:9 | Moise a scris legea aceasta, şi a încredinţat-o preoţilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, şi tuturor bătrânilor lui Israel. |
| Deuteronomul 31:10 | Moise le-a dat porunca aceasta: "La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea corturilor, |
| Deuteronomul 31:11 | când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El, să citeşti legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor. |
| Deuteronomul 31:12 | Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. |
| Deuteronomul 31:13 | Pentru ca şi copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul." |
| Deuteronomul 31:14 | Domnul a zis lui Moise: "Iată că se apropie clipa când vei muri. Cheamă pe Iosua, şi înfăţişaţi-vă în cortul întâlnirii. Eu voi da poruncile Mele." Moise şi Iosua s-au dus şi s-au înfăţişat în cortul întâlnirii. |
| Deuteronomul 31:15 | Şi Domnul S-a arătat în cort, într-un stâlp de nor: şi stâlpul de nor s-a oprit la uşa cortului. |
| Deuteronomul 31:16 | Domnul a zis lui Moise: "Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el. |
| Deuteronomul 31:17 | În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi, şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit, şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: "Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?" |
| Deuteronomul 31:18 | Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei. |
| Deuteronomul 31:19 | Acum, scrieţi-vă cântarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. |
| Deuteronomul 31:20 | Căci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mânca, se va sătura şi se va îngrăşa; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legământul Meu. |
| Deuteronomul 31:21 | Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da". |
| Deuteronomul 31:22 | În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta, şi a învăţat pe copiii lui Israel s-o cânte. |
| Deuteronomul 31:23 | Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, şi a zis: "Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în ţara pe care am jurat că le-o voi da; şi Eu însumi voi fi cu tine". |
| Deuteronomul 31:24 | După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia, |
| Deuteronomul 31:25 | a dat următoarea poruncă Leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului: |
| Deuteronomul 31:26 | "Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta. |
| Deuteronomul 31:27 | Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţânarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cât trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cât mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea! |
| Deuteronomul 31:28 | Strângeţi înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe căpeteniile oştirii voastre; voi spune cuvintele acestea în faţa lor, şi voi lua martor împotriva lor cerul şi pământul. |
| Deuteronomul 31:29 | Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica, şi vă veţi abate de la calea pe care v-am arătat-o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, până acolo încât să-L mâniaţi prin lucrul mâinilor voastre". |
| Deuteronomul 31:30 | Moise a rostit toate cuvintele cântării acesteia, în faţa întregii adunări a lui Israel: |
| Deuteronomul 32:1 | "Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. |
| Deuteronomul 32:2 | Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvântul meu, Ca ploaia repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă! |
| Deuteronomul 32:3 | Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! |
| Deuteronomul 32:4 | El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. |
| Deuteronomul 32:5 | Ei s-au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! |
| Deuteronomul 32:6 | Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit, şi ţi-a dat fiinţă? |
| Deuteronomul 32:7 | Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune. |
| Deuteronomul 32:8 | Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, Când a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel, |
| Deuteronomul 32:9 | Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. |
| Deuteronomul 32:10 | El l-a găsit într-un ţinut pustiu, Într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; L-a înconjurat, l-a îngrijit, Şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui. |
| Deuteronomul 32:11 | Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi-i poartă pe penele lui: |
| Deuteronomul 32:12 | Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Şi nu era nici un dumnezeu străin cu El. |
| Deuteronomul 32:13 | L-a suit pe înălţimile ţării, Şi Israel a mâncat roadele câmpului, I-a dat să sugă miere din stâncă, Untdelemnul care iese din stânca cea mai tare, |
| Deuteronomul 32:14 | Untul de la vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grâului, Şi ai băut vinul, sângele strugurelui. |
| Deuteronomul 32:15 | Israel s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior; - Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! - Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui, |
| Deuteronomul 32:16 | L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni; |
| Deuteronomul 32:17 | Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curând, De care nu se temuseră părinţii voştri. |
| Deuteronomul 32:18 | Ai părăsit Stânca cea care te-a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te-a întocmit. |
| Deuteronomul 32:19 | Domnul a văzut lucrul acesta, şi S-a mâniat, S-a supărat pe fiii şi fiicele Lui. |
| Deuteronomul 32:20 | El a zis: "Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfârşitul, Căci sunt un neam stricat, Sunt nişte copii necredincioşi. |
| Deuteronomul 32:21 | Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. |
| Deuteronomul 32:22 | Căci focul mâniei Mele s-a aprins, Şi va arde până în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pământul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor. |
| Deuteronomul 32:23 | Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor. |
| Deuteronomul 32:24 | Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor. |
| Deuteronomul 32:25 | Afară, vor pieri de sabie, Şi înăuntru, vor pieri de groază: Şi tânărul şi fata, Şi copilul de ţâţă ca şi bătrânul. |
| Deuteronomul 32:26 | Voiam să zic: "Îi voi lua cu o suflare", Le voi şterge pomenirea dintre oameni! |
| Deuteronomul 32:27 | Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, Şi să zică: "Mână noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri". |
| Deuteronomul 32:28 | Ei nu sunt un neam care şi-a pierdut bunul simţ, Şi nu-i pricepere în ei. |
| Deuteronomul 32:29 | Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla. |
| Deuteronomul 32:30 | Cum ar urmări unul singur o mie din ei, Şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vândut Stânca, Dacă nu i-ar fi vândut Domnul? |
| Deuteronomul 32:31 | Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sunt judecători în această privinţă. |
| Deuteronomul 32:32 | Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sunt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sunt amare; |
| Deuteronomul 32:33 | Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă. |
| Deuteronomul 32:34 | Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele? |
| Deuteronomul 32:35 | A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, Şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi." - |
| Deuteronomul 32:36 | Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzând că puterea le este sleită, Şi că nu mai este nici rob nici slobod. |
| Deuteronomul 32:37 | El va zice: "Unde sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost, |
| Deuteronomul 32:38 | Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, Care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, Şi să vă ocrotească! |
| Deuteronomul 32:39 | Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea. |
| Deuteronomul 32:40 | Căci Îmi ridic mâna spre cer, Şi zic: "Cât este de adevărat că trăiesc în veci, |
| Deuteronomul 32:41 | Atât este de adevărat că atunci când voi ascuţi fulgerul sabiei Mele, Şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei, Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc; |
| Deuteronomul 32:42 | Sabia Mea le va înghiţi carnea, Şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sânge, De sângele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor vrăjmaşului." |
| Deuteronomul 32:43 | Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi, Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui." |
| Deuteronomul 32:44 | Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el. |
| Deuteronomul 32:45 | După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, |
| Deuteronomul 32:46 | le-a zis: "Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. |
| Deuteronomul 32:47 | Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul. |
| Deuteronomul 32:48 | În aceeaşi zi, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: |
| Deuteronomul 32:49 | "Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel. |
| Deuteronomul 32:50 | Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, |
| Deuteronomul 32:51 | pentru că aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. |
| Deuteronomul 32:52 | Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel." |
| Deuteronomul 33:1 | Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui. |
| Deuteronomul 33:2 | El a zis: "Domnul a venit din Sinai, Şi a răsărit peste ei din Seir, A strălucit din muntele Paran, Şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, Având în dreapta Lui focul legii. |
| Deuteronomul 33:3 | Da, El iubeşte popoarele; Toţi sfinţii sunt în mâna Ta. Ei au stat la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale. |
| Deuteronomul 33:4 | Moise ne-a dat legea, Moştenirea adunării lui Iacov. |
| Deuteronomul 33:5 | El era împărat în Israel, Când se adunau căpeteniile poporului Şi seminţiile lui Israel. |
| Deuteronomul 33:6 | Trăiască Ruben şi să nu moară, Şi bărbaţii lui să fie mulţi la număr!" |
| Deuteronomul 33:7 | Iată ce a zis despre Iuda: "Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda, Şi adu-l la poporul lui. Puternice să-i fie mâinile, Şi să-i fii în ajutor împotriva vrăjmaşilor lui!" |
| Deuteronomul 33:8 | Despre Levi a zis: "Tumim şi urim au fost încredinţaţi bărbatului sfânt, Pe care l-ai ispitit la Masa, Şi cu care Te-ai certat la apele Meriba." |
| Deuteronomul 33:9 | Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa: "Nu i-am văzut!" Şi despre fraţii lui: "Nu vă cunosc!" Iar de copii n-a vrut să mai ştie." Căci ei păzesc Cuvântul Tău, Şi ţin legământul Tău; |
| Deuteronomul 33:10 | Ei învaţă pe Iacov poruncile Tale, Şi pe Israel legea Ta; Ei pun tămâie sub nările Tale, Şi ardere de tot pe altarul Tău. |
| Deuteronomul 33:11 | Binecuvântează tăria lui, Doamne! Primeşte lucrarea mâinilor lui! Frânge şalele potrivnicilor lui, Şi vrăjmaşii lui să nu se mai scoale!" |
| Deuteronomul 33:12 | Despre Beniamin a zis: "El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, Şi se va odihni între umerii Lui." |
| Deuteronomul 33:13 | Despre Iosif a zis: "Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, Cel mai bun dar al cerului, roua, Cele mai bune ape care sunt jos, |
| Deuteronomul 33:14 | Cele mai bune roade ale soarelui, Cele mai bune roade ale fiecărei luni, |
| Deuteronomul 33:15 | Cele mai bune roade din munţii cei vechi, Cele mai bune roade de pe dealurile cele veşnice, |
| Deuteronomul 33:16 | Cele mai bune roade ale pământului şi din tot ce cuprinde el. Bunăvoinţa Celui ce S-a arătat în rug Să vină peste capul lui Iosif, Pe creştetul capului domnului fraţilor lui! |
| Deuteronomul 33:17 | El are frumuseţea întâiului născut al taurului; Coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; Cu ele va împunge pe toate popoarele, Până la marginile pământului: Ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, Ele sunt miile lui Manase." |
| Deuteronomul 33:18 | Despre Zabulon a zis: "Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale, Şi tu, Isahar, de corturile tale! |
| Deuteronomul 33:19 | Ei vor chema popoarele pe munte; Acolo, vor aduce jertfe de dreptate, Căci vor suge bogăţia mării, Şi comorile ascunse în nisip." |
| Deuteronomul 33:20 | Despre Gad a zis: "Binecuvântat să fie cine lărgeşte pe Gad: Gad se odihneşte ca un leu, şi sfâşie la braţe şi capete. |
| Deuteronomul 33:21 | El a ales cea dintâi parte a ţării, Căci acolo stă ascunsă moştenirea legiuitorului; El a mers cu fruntaşii poporului, A adus la îndeplinire dreptatea Domnului, Şi poruncile Lui faţă de Israel." |
| Deuteronomul 33:22 | Despre Dan a zis: "Dan este un pui de leu, Care s-aruncă din Basan." |
| Deuteronomul 33:23 | Despre Neftali a zis: "Neftali, sătul de bunăvoinţă, Şi copleşit cu binecuvântări de la Domnul, Ia în stăpânire partea de apus şi miazăzi!" |
| Deuteronomul 33:24 | Despre Aşer a zis: "Binecuvântat să fie Aşer între copiii lui Israel! Plăcut să fie fraţilor lui, Şi să-şi înmoaie piciorul în untdelemn! |
| Deuteronomul 33:25 | Zăvoarele tale să fie de fier şi de aramă, Şi puterea ta să ţină cât zilele tale!" |
| Deuteronomul 33:26 | Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, Trece cu măreţie pe nori. |
| Deuteronomul 33:27 | Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, Şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta, Şi a zis: "Nimiceşte-l." |
| Deuteronomul 33:28 | Israel este fără frică în locuinţa lui, Izvorul lui Iacov este deoparte Într-o ţară plină de grâu şi de must, Şi cerul lui picură roua. |
| Deuteronomul 33:29 | Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, Un popor mântuit de Domnul, Scutul care îţi dă ajutor, Şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta, Şi tu vei călca peste înălţimile lor." |
| Deuteronomul 34:1 | Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan, |
| Deuteronomul 34:2 | tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus, |
| Deuteronomul 34:3 | partea de miază-zi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar. |
| Deuteronomul 34:4 | Domnul i-a zis: "Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: "O voi da seminţei tale." Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea." |
| Deuteronomul 34:5 | Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului. |
| Deuteronomul 34:6 | Şi Domnul l-a îngropat în vale, în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. |
| Deuteronomul 34:7 | Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse. |
| Deuteronomul 34:8 | Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit. |
| Deuteronomul 34:9 | Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el, şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. |
| Deuteronomul 34:10 | În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. |
| Deuteronomul 34:11 | Nici unul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări, |
| Deuteronomul 34:12 | şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel. |