| Eclesiastul 1 | |
| 1 | Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. |
| 2 | O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. |
| 3 | Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? |
| 4 | Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare. |
| 5 | Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. |
| 6 | Vântul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri. |
| 7 | Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. |
| 8 | Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. |
| 9 | Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. |
| 10 | Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: "Iată ceva nou!" de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. |
| 11 | Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. |
| 12 | Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. |
| 13 | Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. |
| 14 | Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt! |
| 15 | Ce este strâmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. |
| 16 | Am zis în mine însumi: "Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. |
| 17 | Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. |
| 18 | Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere. |