| 5 | Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. |
| 6 | A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. |
| 7 | El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. |
| 8 | Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. |
| 9 | Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. |
| 10 | El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. |
| 11 | A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. |
| 12 | Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; |
| 13 | născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. |
| 14 | Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. - |
| 15 | Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: "El este Acela despre care ziceam eu: "Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine". - |
| 16 | Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; |
| 17 | căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. |
| 18 | Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." |
| 19 | Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: "Tu cine eşti?" |
| 20 | El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. |