| Iosua 1 | |
| 1 | După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: |
| 2 | "Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. |
| 3 | Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise. |
| 4 | Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui. |
| 5 | Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. |
| 6 | Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. |
| 7 | Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. |
| 8 | Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. |
| 9 | Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: "Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face." |
| 10 | Iosua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă: |
| 11 | "Treceţi prin tabără, şi iată ce să porunciţi poporului: "Pregătiţi-vă merinde, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara, pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru." |
| 12 | Iosua a zis Rubeniţilor, Gadiţilor şi jumătăţii din seminţia lui Manase: |
| 13 | "Aduceţi-vă aminte ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, când a zis: "Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat odihnă, şi v-a dat ţara aceasta. |
| 14 | Nevestele voastre, pruncii voştri şi vitele voastre să rămână în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan; dar voi toţi bărbaţii voinici, să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, şi să-i ajutaţi, |
| 15 | până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră, şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui." |
| 16 | Ei au răspuns lui Iosua, şi au zis: "Vom face tot ce ne-ai poruncit, şi ne vom duce oriunde ne vei trimite. |
| 17 | Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise! |
| 18 | Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale, şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te!" |